Realitatea obiectiva este relativa.
Fiecare om are realitatea sa,propriul sau sistem de gandire,de simtire…Aceasta realitate se exteriorizeaza prin actiunile sale,de cele mai multe ori fiind daunatoare propriului sau sistem si celor din jur.
Realiatea generala este doar contopirea tuturor realitatilor existente,un rezultat morbid al gandirii si ale sentimentelor.
In ce timp se incadreaza realitatea? Oare timpul obiectiv este acelasi cu cel al intregului univers,sau este doar perioada in care specia noastra se degradeaza si moare?Exista oare un timp anume pentru tot?...se spune ca fiecare lucru din lume are timpul sau => Exista oare mai multe feluri de “timp”? Daca si timpul este la fel de relativ precum realiatea,ce anume este real? Este realitatea reala? Depinde care realitate…Orice realitate are nevoie ca suport un eveniment exterior.O realitate trebuie sa se raporteze si sa se lege de alta..sa existe o conexiune…o retea a evenimentelor pentru a forma mai apoi un sistem...
Sistemul nostru de gandire este atat de superficial si de simplificat incat nu poate cuprinde aceste dimensiuni(care poate defapt nici nu exista,dar noi fiind fiinte doritoare de o lume mai buna,de o viata spirituala,”de a nu fi singuri”,ne cream aceste dimensiuni imaginare pentru a ne satisface pofta de expansiune spirituala….avaritie spirituala).
Un eveniment exterior au putea fi chiar propriile noastre ganduri/sentimente exteriorizate intr-o forma sau alta…
Prin ce definim timpul nostru personal? Ti-ai putea imagina viata fara amintiri…Oare cum traiesc oamenii care nu au memorie de lunga durata? Poate aceasta este puritatea absoluta…fara trecut si fara viitor…pentru ca trecutul este colectia noastra de amintiri si de greseli dupa care ne orientam viitorul si ne traim prezentul…Nu au putea exista una fara cealalta…Defapt intregul nostru univers (spiritual) consta in contopirea acestor trei dimensiuni,care au putea sa nu existe,sa nu fie reale…Mintea noastra le face reale...
Si totusi intelegand trecutul in prezent,ne ajuta sa evoluam,sa cream viitorul…
Viitorul este proiectia prezentului intr-un timp iamginar raportat la trecut.
De multe ori acest viitor poate fi imaginat colectiv(toti spera la un viitor prosper,la o lume mai buna) sau individual.Un viitor din punct de vedere individual,fie ca este un viitor personal sau unul general(un viitor imaginat de un individ pentru intreaga omenire) este in functie de filozofia personala,sistemul de gandire,sentimentele si amintirile respectivului individ Cati oameni,atatea posibilitati ale viitorului…
Iar tinand cont de faptul ca acest viitor depinde de imaginatia si cultura fiecaruia,se nasc mii de ipoteze posibile,iar unii nu pot accepta anumite viziuni si idei. Viitorul face parte din noi,pentru ca fara viitor viata nu ar mai avea nici un sens,si probabil acesta este singurul sens…cel putin dintre cele putine pe care le cunoastem.
Viitorul este la fel de real precul trecutul…
Actiunile nu au avut loc inca,dar sunt posibile,iar in trecut actiunile au avut loc deja,ele fiind doar amintite.Acest lucru le da amintirilor un caracter general digital…
Amintirea este o proiectie distorsionata a unui trecut,care a marcat individual din punct de vedere psihic,fizic si spiritual,combinata cu imaginatie si sentimente.Evocarea trecutului trezeste senzatii,pe care individul le-a avut in trecut…Intotdeauna ne aducem aminte de stari de spirit,de sentimente si senzatii,pentru ca ele sunt elementul nostru de legatura cu realitatea,ele fac conexiunea precum modemul la reteaua de internet…
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
"Time does not exist. Only the illusion of memories persists"
RăspundețiȘtergereTrăim în prezent. Nu există trecut sau viitor. Prezentul e acum, nu cu o fracţiune de secundă înainte sau după. Poţi să spui cu adevărat că eşti tu însăţi doar dacă elimini orice eveniment din trecut care ţi-ar putea distorsiona modul în care ai privi lucrurile în acest moment. Lucru imposibil, de altfel. Atunci mai există răspuns la întrebarea "cine suntem noi cu adevărat?"